Ziua Culturii Nationale la Centrul Cultural „G.M.Zamfirescu”

Divertisment

Spectacol de muzică și poezie în 16 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naționale la Centrul Cultural „G.M.Zamfirescu”. Participă Cenaclul Afirmarea și invitații: George Vulturescu, prof. dr. Gheorghe Glodean, Carmen Bratosin, Luiza Molnar, Francesca și Florin Micaș!

„Cultura are un rol și o importanță esențiale în existența, evoluția și afirmarea individului, în cristalizarea grupurilor și a comunităților, în dezvoltarea civilizațiilor. Dată fiind această importanță, dreptul la cultură al individului este un drept la rândul lui fundamental, care trebuie să se regăsească în aria drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, așa cum sunt acestea consacrate de actele juridice internaționale și regionale, de legislația Uniunii Europene și de legislațiile interne ale statelor membre. Locul dreptului la cultură se află, prin urmare, între celelalte drepturi fundamentale, precum: dreptul la libertatea gândirii, de conștiință sau religie, dreptul la libertatea opiniilor și exprimării, dreptul la învățătură etc., cum, de altfel, este prevăzut în Declarația universală a drepturilor omului (10 decembrie 1948) sau în Constituția României”. Sorin Ivan, Universul Juridic, 7/2019

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.