Ieri, 7 septembrie 2020, în Sala mare a Consiliului Județean, a avut loc o întâlnire de lucru organizată de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare cu directorii de unități școlare din județul Satu Mare.
Pentru a respecta măsurile de distanțare socială și limitarea numărului de persoane în spațiul închis, întâlnirea de lucru a avut loc în trei etape cu aceeași tematică. S-au dicutat o serie de aspecte legate de începerea anului școlar 2020-2021: prevederile Ordinului nr. 5487 din 31 august 2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv organizarea spațiilor școlare conform distanțării fizice de 1 m
între elevi.
La ședință a fost prezent și directorul societății de transport în comun Transurban, Ionuț Bujor,care a prezentat directorilor de unități de învățământ mecanismul de decontare a cheltuielilor pentru transportul public gratuit al elevilor pe raza muncipiului Satu Mare.
Inspectorul școlar general Anișoara Boitor a prezentat platformele educaționale puse la dispoziție, gratuit, de către Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu Google și Microsoft. Este vorba despre platformele G Suite for Education și Microsoft Office 365 A1 ce pot fi utilizare în procesul de predare, cu interfață în limba română. Toate unitățile de învățământ din județul nostru dispun de conexiune la internet.
La această oră, toate unitățile școlare dețin resurse materiale – stoc de măști și dezinfectant – suficiente până la data de 31 octombrie 2020, urmând ca după această perioadă directorii școlilor să își refacă stocurile beneficiind de ajutorul autorităților locale.
În cadrul întâlnirii s-a discutat despre posibilitatea achiziționării de tablete în unitățile de învățământ unde nu există, în cazul în care județul Satu Mare ar trece în scenariul 3 din punct de vedere al desfășurării orelor de curs în sistem online, achiziția de tablete urmând a fi făcută de către administrațiile locale, pe baza necesarului solicitat de școli.
În cursul acestei săptămâni, inspectorii școlari din cadrul Inspectoratului Școlar Județean vor fi prezenți în teritoriu pentru a-i sprijini pe directorii unităților de învățământ să implementeze măsurile din ordinul comun emis de Ministerul Educației și Cercetării, respectiv Ministerul Sănătății.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.