Comunicat de presa

Social

În data de 31 August 2019 a intrat în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 22 din 27 august 2019 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2016/589 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 aprilie 2016 privind o reţea europeană de servicii de ocupare a forţei de muncă (EURES), accesul lucrătorilor la servicii de mobilitate şi integrarea mai bună a pieţelor forţei de muncă şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 492/2011 şi (UE) nr. 1.296/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 708 din 28 august 2019.

Una dintre reglementările cele mai importante ale Regulamentului UE 589/2016 se referă la deschiderea rețelei EURES către organizațiile de drept public și privat, care vor acționa în calitate de membri sau parteneri EURES, cu diferite responsabilități și servicii oferite.
Prin dispoziţiile ordonanţei se asigură cadrul legal şi instituţional necesar pentru ca organizaţiile să poată deveni membri sau parteneri ai rețelei EURES şi, în această calitate,să poată furniza servicii de asistență lucrătorilor și angajatorilor pentru a facilita libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii Europene.
Astfel, devine posibilă aderarea la rețeaua EURES a actorilor naționali relevanţi pe piaţa forţei de muncă, respectiv firme private de mediere, sindicate, organizaţii patronale din România inclusiv filialele persoanelor juridice de drept privat stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene / Spaţiului Economic European sau al Confederației Elvețiene.

Prin actul normativ se stabilește atât procedura de admitere a organizaţiilor pentru a deveni membri sau parteneri EURES, cât și documentele necesare în vederea admiterii.
Totodată, prin art. 2 din OG. 22/2019, se desemnează Serviciul Public de Ocupare al României, respectiv Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, împreună cu Agenţiile Judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi a municipiului Bucureşti, ca membri ai reţelei europene de servicii de ocupare a forței de muncă (EURES).
Organizațiile interesate să devină membri sau parteneri EURES se pot adresa Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă – Biroul National EURES – Direcția Coordonarea
Rețelei Naționale EURES Acorduri și Relații Internaționale la telefon 021/311.0773, fax 021/311.0772 sau la adresa de e-mail punctuniccontact@eures.anofm.ro

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook