Centru social modern pentru copii construit cu fonduri europene

Social

Primăria Municipiului Satu Mare a demarat lucrările pentru construcția unui centru social de zi în zona Ostrovului, finanțat din fonduri europene. Centrul va fi amplasat în locul unui foste centrale termice dezafectate, având o suprafață de peste 1.000 de mp, pe două nivele, iar zona care până acum a fost locul de refugiu al persoanelor fără adăpost va fi schimbată în totalitate.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor alături de administratorul public, Maskulik Csaba au verificat astăzi organizarea șantierului de lucrări, în prezența reprezentanților firmei executante PROIECT INVEST SRL.

,,Am demarat lucrările la un nou proiect finanțat din fonduri europene. Ne-am propus să venim în sprijinul copiilor care provin din familii monoparentale, care se află în situația de risc de abandon școlar, precum și a celor cu diferite probleme de sănătate. Persoanele cu probleme sociale și nu numai au nevoie de sprijin constat, iar prin serviciile acestui centru vom aduce aceste servicii mai aproape de comunitatea din această zonă”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Peste 60 de copii ce provin din familii vulnerabile, cu o stare de sănătate precară, precum și cu diferite dizabilități vor putea beneficia în cadrul acestui centru de servicii sociale specifice centrelor de zi, consiliere psihologică și ajutor de specialitate.

Centrul de zi va oferi prin personal specializat sprijin în pregătirea temelor, activități educative și de socializare precum și consiliere psihologică. De asemenea, aici vor avea loc activităţi de sprijin pentru părinți.
Bugetul total al proiectului este în valoare de 6.821.218,18 lei.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.