Guvernul Romaniei a numit în funcţia de prefect in județul Satu Mare pe Altfatter Tamás

Politic

Organizațiile județene ale Uniunii au decis pe parcursul săptămânilor trecute, pe cine vor fi propune în funcțiile de prefect și subprefect în județe. Ca rezultat al înțelegerilor din coaliție, nominalizărilor și numirilor de astăzi, UDMR va avea prefecț in județul Satu Mare pe Altfatter Tamás.

Altfatter Tamás are 42 de ani, este de profesie jurist și economist. 

Din 2014 a ocupat funcția de subprefect în județul Satu Mare. Studiile economice le-a absolvit în cadrul Universității de Vest din Timișoara, diploma de jurist și de masterat le-a obținut la Universitatea Vasile Goldiș din Arad. În 2016 a absolvit cursul de înalți funcționari publici.

În 2004 și-a început cariera în administrație publică, la Direcția de Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Satu Mare în calitate de consilier financiar, iar mai târziu a fost numit director executiv al aceleiași instituții.

Din martie 2014 a ocupat funcția de subprefect al județului Satu Mare, cu atribuții în controlul juridic al hotărârilor administrative, monitorizarea activității instituțiilor subordonate, respectiv executarea diferitelor programe guvernamentale.

Este căsătorit, și are doi copii.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *