În urma tragerii la sorţi, s-a stabilit ca ordinea pe buletinul de vot la preşedinţia Consiliului Judeţean Satu Mare să fie următoarea: candidatul PSD – Mircea Govor, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean; deputatul PNL Adrian Cozma; actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Pataki Csaba, din partea UDMR; candidatul Alianţei Dreapta Unită Uniunea Salvaţi România – Partidul Mişcarea Populară – consilierul judeţean Liviu Pop; candidatul partidului SOS România, Vasile Deac, de profesie medic veterinar şi candidatul Partidului Forţa Dreptei, omul de afaceri Ştefan Csordaş.
În cursa pentru Primăria Satu Mare s-au înscris şapte candidaţi: primarul în funcţie, Kereskenyi Gabor – UDMR; Radu Tiberiu Roca – PSD, fost prefect şi viceprimar; actualul viceprimar Adelin-Cristian Ghiarfaş din partea Forţa Dreptei; deputatul Radu Panait, din partea Alianţei Dreapta Unită USR-PMP; antreprenorul Ciprian-Lucian Tişea din partea AUR; Vasile Palincaş – SOS România, un tânăr întors din străinătate; fostul administrator public al municipiului Satu Mare, Dan Băbuţ – Partidul Patrioţilor.
Potrivit prefectului judeţului Satu Mare, Ioan Tibil, personalul angrenat în cadrul birourilor electorale de circumscripţie înseamnă 609 persoane, la care se adaugă 80 de informaticieni şi 330 de membri ai personalului tehnic auxiliar de la Instituţia Prefectului, Autorităţii Electorale Permanente, ai Direcţiei Judeţene de Statistică şi ai primăriilor din judeţ.
În total sunt 340 de secţii de votare, cu 3.468 de persoane: preşedinţi, locţiitori, membri desemnaţi ai partidelor politice şi operatori de calculator.
În judeţ sunt 300.525 votanţi înscrişi pe liste.
Au fost tipărite 1.712.164 buletine de vot, din care 1.370.260 pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean, a primarilor, consiliilor locale şi 341.904 buletine de vot pentru alegerea membrilor din România ai Parlamentului European.
De asemenea, au fost recepţionate 1.700 ştampile cu menţiunea „Votat” şi 324.682 autocolante care vor fi aplicate pe cărţile de identitate.
Pentru asigurarea pazei, transportului buletinelor de vot şi asigurării ordinii publice în ziua votării sunt pregătiţi 753 de lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare, Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră şi Instituţiei Prefectului.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .