Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute în Programul județean pentru ocuparea forței de muncă,prin AJOFM Satu Mare au fost încadrate în muncă 3006 persoane.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 august 2020, 1441 au peste 45 de ani, 362 au vârsta cuprinsă între 35 și 45, 281 au între 25 și 35 de ani, iar 922 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 912 tineri NEET).
Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (1729), numărul femeilor fiind de ( 1277).
În funcție de rezidență, 1358 persoane angajate în perioada de referință provin din mediul urban,iar 1648 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (1042), gimnaziale (833), profesionale (672), 193 fiind cu studii universitare.
Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reședința beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă,modificată și completată.
În primele 8 luni ale anului curent, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, au fost de 4838
persoane.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.