Filmul ”CARDINALUL”, la Satu Mare

Divertisment

Cardinalul, un film semnat de Nicolae Mărgineanu, după un scenariu de Bogdan Adrian Toma, vine la Satu Mare pe 24 noiembrie, de la ora 17.00. 

Cardinalul prezintă o parte din viața episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, câteva scene de la Marea Unire și pe urmă perioada încercării convertirii forțate în penitenciarul Sighet. Rolul lui Iuliu Hossu este jucat de actorul Radu Botar, iar alături de el joacă Ioan Andrei Ionescu, Richard Bovnoczki, Radu Bânzaru, Maria Ploae, Cristian Iacob, Mircea Andreescu, Ovidiu Crișan, Remus Mărgineanu, Bogdan Nechifor.

Sinopsis: În anii ’50, conducătorii bisericii Greco-Catolice sunt arestați și închiși în penitenciarul de la Sighet. Regimul sovietic interzice existența altei biserici în afara celei ortodoxe. În fața chinurilor și unora dintre cele mai perfide mijloace de dezumanizare, alternativele sunt convertirea sau moartea. În fața torționarilor se ridică episcopul Iuliu Hossu care prin curaj și verticalitate devine o călăuză pentru ceilalți preoți.

Gabriel Kosuth (director de imagine)
Cornel Țăranu (muzică)
Nita Chivulescu (montaj)
Dumitru Nicodim (scenograf)
Nicolae Mărgineanu jr (producător executiv)
Luminița Mihai (costume)

La finalul proiecției va avea loc o sesiune de Q&A la care vor participa regizorul Nicolae Mărgineanu și actorul Radu Botar.

Informații și bilete: AGENȚIA TEATRALĂ, str. Horea nr. 6, telefon: 0261712106
Preț bilete: 30 lei | 20 lei pentru elevi

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *