Site icon laSatuMare.ro

Premieră pe țară: LEGEA CELUI MAI PUTERNIC de Dominik Busch

Teatrul de Nord, Trupa „Mihai Raicu” anunță o nouă premieră a stagiunii 2019-2020: „Legea celui mai puternic” de Dominik Busch, regia Catinca Drăgănescu.
Primele reprezentații sunt programate duminică 16 februarie, ora 19.00, marți 18 februarie,ora 17.00, și joi 20 februarie, ora 19.00.
Tânăra regizoare Nadia Studer lucrează febril la ultimul ei proiect. Este vorba despre un film documentar pe tema exploatărilor miniere din Columbia şi a abuzurilor comise de corporaţiile multinaţionale prelucrătoare de cărbune. Păduri tăiate ilegal, sate relocate forţat şi demonstraţii de violenţă extremă tulbură frecvent viaţa localnicilor distrugând mediul şi comunitatea. Pentru a dovedi asta însă Nadja are nevoie de un martor dispus să rupă secretul legat de cooperarea dintre grupul minier şi grupările paramilitare din zonă. Lucrurile devin cu atât mai dificile cu cât tatăl Nadjei este chiar CEO-ul acestei corporaţii. Iar viaţa din Columbia este foarte diferită de cea din Elveţia.

Echipa care a contribuit la realizarea spectacolului: Cristian Vieriu – compoziție muzicală și sound design; Diana Dolcan – compoziţie vocală şi aranjament coral; Lucian Moga, Alexandru Dancu – light design; Interior8 – concept vizual; Cristian Gătina – asistență scenografie.
Distribuţia: Ioana Cheregi, Crina Andriucă, Roxana Fânaţă, Adriana Vaida, Ciprian Vultur, Andrei Stan, Andrei Gîjulete, Cătălin Mareş, Carmen Frăţilă, Raluca Mara, Romul Moruţan.

Catinca Drăgănescu este regizor de teatru şi dramaturg. În 2012 a absolvit studiile de regie, iar în 2019 studiile doctorale la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti. Este interesată de subiecte actuale şi controversate, pe care le abordează în maniere originale, îmbinând creaţia dramaturgică, colajul şi documentarea pe teren într-un aşa numit teatru al conştiinţei. Estetica sa foloseşte plastica corporală, rostirea şi muzicalitatea pentru a crea experienţe performative, generatoare de empatie. Proiectele sale au fost prezentate la Berlin (2018), Citizen Artist Incubator Viena (2016), Drama League New York şi Platforma FUTURE IS FEMININE (2016), International Community Arts Festival Rotterdam (2017).

„Textul dramaturgului elveţian Dominik Busch frapează prin actualitate aducând în discuţie teme ca abuzul economic, exploatarea sau distrugerea mediului. Piesa este un veritabil thriller psihologic despre lumea – junglă de azi şi morala duală care o domină.
Deşi se vorbeşte despre exploatările miniere din Columbia şi efectele imperialismului economic, tema este extrem de reprezentativă şi pentru România. Fie că vorbim despre tăierile ilegale de păduri – cazuri ca Roşia Montană, Certej sau Pungeşti – este evident că şi noi ne aflăm în ipostaza de a opta (ca societate) care sunt valorile care ne reprezintă. Legea celui mai puternic ca şi concept articulat de filozoful englez John Locke spune că cel puternic are tendinţa de a se considera stăpân peste cel slab, ceea ce i-ar da dreptul de a profita sub orice formă de pe urma acestuia odată ce l-a cucerit. Ne reprezintă această idee? Pe noi de aici? Pe noi europenii? Pe noi cetăţenii planetei? Sau altfel spus, mai general: ne pasă de unde şi cu ce preţ uman vine aurul necesar funcţionării telefoanelor noastre mobile? Şi până la urmă ce are valoare mai mare: viaţa umană sau progresul economic? Viaţa umană sau adevărul? Mai există lucruri exclusiv bune sau exclusiv rele?

Şi în astfel de situaţii gri, la ce te raportezi când alegi? Interesului personal? Răului celui mai mic?
Profitului? Progresului? Interesului celui mai puternic? Moralei? Cărei morale?
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care le adresează spectacolul. Mi-ar plăcea să cred că e un exerciţiu provocator de teatru al conştiinţei, o invitaţie la luciditate şi empatie împachetată într-un spectacol – orchestră.
Concentrată în jurul perspectivei Nadjei, povestea se desfăşoară în faţa noastră sub forma unui colaj cinematografic. La graniţa dintre teatru şi film, „Legea celui mai puternic” propune spectatorilor o experienţă teatrală inedită, o călătorie palpitantă printr-un univers puternic senzorial, un poem muzical menit să incite imaginaţia publicului şi să provoace la dezbatere.” Catinca Drăgănescu

Dominik Busch (n.1979 – Sarnen, Elveția) a terminat Școala de muzică din Lucerne, apoi a studiat filozofie și literatură germană la Zurich și Berlin. În 2015 a fost invitat cu piesa „Draußen im Watt leg ich dich hin” („Acolo, în noroi, te culc”), la Festivalul de Teatru Kaltstart din Hamburg, iar în 2016 premiat la Festivalul de Teatru Radiofonic din Berlin (Berliner Hörspiel Festival), la categoria „Spectacole radiofonice lungi”. În stagiunea 2015-2016 este dramaturg la Teatrul Lucerne. Fragmente din piesa „Die Beflissenen” („Sârguincioșii”) sunt prezentate în cadrul serilor de teatru „Essen Zahlen Sterben” („Mănâncă Plătește Mori‘‘). „Das Gelübde‘‘ („Jurământul”) se
numără printre cele trei texte câștigătoare la concursul de dramaturgie „Autorentheatertage” (Ziua teatrului de autor), în 2016, la Deutsches Theater Berlin. În 2017 participă la festivalul de teatru radiofonic „ARD Hörspieltagen” (ARD Teatru Radiofonic) din Karlsruhe, cu piesa „Unsere Fahrräder wiegen nichts und kosten ein Vermögen” („Bicicletele noaste nu au nici o greutate, dar costă o avere”); în același an va fi nominalizat la cel mai important premiu pentru dramaturgie radiofonică din Germania, „Hörspielpreis der Kriegsblinden”. În 2018 este nominalizat în cadrul „Prix Italia” (concurs european de dramaturgie pentru Radio, TV și internet). În perioada 2016-2017 lucrează la Teatrul Basel din Elveția, unde scrie piesa „Das Recht des Stärkeren” („Drepul celor mai puternici”).

Datele spectacolului în luna februarie 2020:
 Duminică 16 februarie, ora 19.00 – Premieră, abonamente „Ștefan Mareș” și Premium
 Marți 18 februarie, ora 17.00 – abonament „Mihai Eminescu”
 Joi 20 februarie, ora 19.00 – abonament „Radu Sas”

Informații și bilete: Agenția teatrală, str. Horea nr. 6, telefon: 0261712106.
Bilete online: www.biletmaster.ro

Interviu cu regizoarea Catinca Drăgănescu: https://www.youtube.com/watch?v=O09p4D_nSWs
http://teatruldenord.ro/g/spectacol/785/LEGEA-CELUI-MAI-PUTERNIC
https://www.facebook.com/events/1056458484698565/

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version