Obligația angajatorilor de a transmite documentele justificative pentru achizițiile de bunuri și servicii conform art.6 alin.(1) din OUG 132/2020 – telemunca

Social

Potrivit Ordinului 1376/2020 al ministrului Muncii și Protecției Sociale, angajatorii care au beneficiat de sprijin financiar acordat în vederea achiziționării de bunuri și servicii necesar desfășurării activității salariaților în regim de telemuncă, au obligația de a transmite, în termen de 30 de zile de la acordarea sumei prevăzute la art.6 alin.(1) din OUG 132/2020,prin încărcarea pe platforma aici.gov.ro, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, următoarele documente justificative, scanate:
a) facturile fiscale emise de către furnizării de bunuri și servicii tehnologice;
b) bonurile fiscale sau chitanțele sau extrasele de cont care să ateste plata facturilor prevăzute la lit. a);
c) fisele de evidență a materialelor de natura obiectelor de inventar date în folosință telesalariaților, întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr.3 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr.2.634/2015 privind documentele financiar-contabile, sau/și după caz,bonurile de mișcare a mijloacelor fixe date în folosința salariaților, întocmite conform Ordinului ministrului finanțelor publice nr.2.634/2015, sau după caz, situația cu serviciile tehnologice pe care angajatorul le asigură fiecărui telesalariat.

În cazul nerespectării obligațiilor prevăzute mai sus, în 30 de zile de la data expirării termenului pentru depunerea documentelor justificative referitoare la achiziția categoriilor de bunuri stabilite , angajatorii restituie integral suma acordată, în contul de trezorerie al agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene care au efectuat plata sumelor prevăzute la art.6 alin. (1) din OUG 132/2020.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *